▪ rebusiştii
romaşcani nu-l pot uita pe cel care le-a fost baci 23 de ani, şi au
pregătit ediţia a III-a a Memorialului „Mihai Creţu“ ▪
anul acesta proba de concurs este compunerea unui careu de 11 ori 11, în baza unei liste de
cuvinte ▪ directorul SC
Marsat, Vasile Balcan a sprijinit generos această ediţie ▪
Amintirile fostului lor
lider, Mihai Creţu, de la a cărei prematură dispariţie s-au
împlinit în această toamnă trei ani, rebusiştii romaşcani de la
Cercul de rebus „Edip-Mihai Creţu“, vor continua tradiţia, de
acum devenită brand al municipiului Roman, de a organiza a III-a ediţie a Memorialului celui care a fost un inegalabil mentor şi
lider. Ediţia din acest an a Memorialului „Mihai Creţu“ nu ar
fi fost posibilă dacă nu ar fi fost sprijinul deosebit al
directorului general al SC „Marsat“ SA Roman, inginer Vasile
Balcan, care l-a cunoscut bine de liderul rebusiştilor romaşcani.
Ediţia a III-a a concursului rebusist va consta în compunerea unui
careu de cuvinte încrucişate în baza unei liste de cuvinte
tematice propusă de organizatori şi a unui regulament ce va trebui
respectat de toţi participanţii. Cuvintele tematice conţin de la
trei la 10 litere, sunt consemnate în Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române, ediţia 1996, şi sunt din domeniul silvic şi o
bună parte din ele denumiri titlu din rebus. La concurs pot
participa rebusişti consacraţi sau începători, membri sau nu ai
cercurilor rebusiste, din ţară sau din străinătate şi care vor
respecta strict regulamentul organizatorilor. Dimensiunea grilei va
fi de 11 ori 11, cu maximum 19 puncte negre. Compunătorul careului
va avea grijă să introducă în grilă cît mai mult cuvinte din
lista tematică, cuvintele de legătură să figureze în Dicţionarul
Explicativ, iar grupurile de două litere să nu se repete. Cei care
vor juriza acest careu vor stabili punctajul după regula: fiecare
literă din cuvînt un punct. Va câştiga careul care va avea
punctajul cel mai mare şi cât mai multe litere din numele de
familie a lui Mihai, CREŢU. Lista de cuvinte, grila şi tabelele în
care vor fi inserat cuvintele folosite,
precum şi regulamentul vor fi găsite în revista Rebus Magazin. Lucrările vor fi trimise toate prin poştă la data de 16 decembrie 2013.
Organizatorii vor acorda şase
premii: locul I-300 de lei; locul II-200 lei; locul III-100 lei şi
trei menţiuni a 50 lei fiecare.
„Ne-am gîndit anul acesta să dăm
ca probă compunerea unui careu de 11 pe 11, este şi mai uşor de
jurizat, şi totul trebuie să fie confom regulamentului emis de
noi. Data de trimitere a plicurilor va fi 16 decembrie, nu va fi
luată în calcul decît corespondenţa ce va purta ştampila poştei din acea zi. Mulţumim din suflet
domnului director Vasile Balcan de la Marsat Roman pentru
generozitatea de care a dat dovadă în sprijinirea acestei ediţii a
Memorialului, care a devenit, iată, în condiţii triste, un brand al Romanului.
Sperăm ca în curînd să putem da veşti bune romaşcanilor şi în
ceea ce priveşte reorganizarea cercului de rebus, condus atît de
bine şi cu rezultate deosebite timp de 23 de ani de «bădia Mihai»,
chemat prea devreme să facă rebus printre îngeri“, a precizat
rebusistul Nelu Dumbravă, unul din principalii organizatori ai
ediţiei a IIII-a a Memorialului de rebus „Mihai Creţu“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu