joi, 4 iulie 2013

„Mihai“, ediţia a ll-a

rebusiştii romaşcani au reuşit să mai facă rost de ceva bani şi să scoată de sub tipar ediţia a ll-a a cărţii de memorii „Mihai“, scrisă de Nelu Dumbravă, în amintirea celui care a fost conducătorul Cercului de Rebus „EDIP“ Roman „îmbârligătorii de cuvinte“ mulţumesc Consiliului Local Roman pentru sprijinul financiar acordat pentru această a ll-a ediţie a cărţii dedicată inginerului silvic Mihai Creţu, de la a cărui deces se împlinesc, pe 6 septembrie 2013, 3 ani

După apariţia ediţiei l a volumului de memorii intitulat simplu „Mihai“, a rebusistului romaşcan Nelu Dumbravă, mulţi iubitori ai cuvintelor încrucişate din ţară, mai ales cei care l-au cunoscut pe mentorul Cercului de Rebus „EDIP“ Roman, Mihai Creţu, au solicitat câte un exemplar al cărţii de memorii cu şi despre acesta. Din nefericire, lipsa fondurilor a făcut ca prima ediţie editată să fie mai mult decât limitată, primind această carte doar o parte din rebusiştii romaşcani, familia Creţu şi o parte din angajaţii Ocolului Silvic Roman, instituţie păstorită mulţi ani de neobositul inginer silvic Mihai Creţu. Memoriul întocmit de rebusiştii romaşcani către Consiliul Local Roman şi primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a avut ecou şi aleşii locali au aprobat suma necesară suplimentării primei ediţii a cărţii. Cartea apărut zilele trecute, fiind tipărită de Editura „PapiruS Media“ din Roman, cu sprijinul Societăţii Culturale Clepsidra, şi a preşedintelui acesteia, preotul Cornel Paiu. 

„Volumul a apărut cu sprjinul financiar al Consiliului Local Roman, care a finanţat şi premierea câştigătorilor Concursului rebusist organizat la cea de a ll-a ediţie a Memorialului «Mihai Creţu-2012». Membrii cercului de rebus îşi exprimă gratitudinea pentru sprijinul acordat de autorităţile locale în promovarea mişcării rebusiste romaşcane. O parte din aceste cărţi vor ajunge la rebusiştii din ţară şi la rebusiştii romaşcani care nu au prins cartea la prima ediţie. Al doilea volum este în lucru şi va purta numele tot de «Mihai». Aş dori să fie unul mai consistent în amintiri, sunt atâtea de povestit despre prietenul Mihai însă este foarte mult de muncă. Sper, cu jutorul colegilor mei de la cerc să putem să adunăm suficiente amintiri pe care să le cizelăm, să le prelucrăm, pentru a putea fi puse în paginile următorului volum“, a declarat autorul cărţii Nelu Dumbravă.

Cei care doresc un exemplar (contra cost) din cartea „Mihai“ se pot adresa autorului, Nelu Dumbravă, la nr. de telefon 0727.662.738 sau la sediul redacţiei „Monitorul de Roman“ - persoană de contact Constantin Calimac, telefon 0749.087.753

duminică, 9 iunie 2013

„Rondelurile Rebusiştilor“

■ rebusistul romaşcan Nelu Dumbravă şi-a dovedit şi talentul de versificator fin şi ne-a dăruit un mic volum de rondeluri intitulat „Rondelurile Rebusiştilor“ cartea, format de buzunar, şi care conţine 90 de rondeluri, va fi prezentată într-o viitoare acţiune a Societăţii Culturale Clepsidra, odată cu ediţia a ll-a a volumului de amintiri „Mihai“, dedicată fostului preşedinte al Cercului Edip Roman

„Rondelurile Rebusiştilor“ - Nelu Dumbravă

Singurul membru al Clubului „Edip-Mihai Creţu“ din Roman, care mai încearcă să ţină „ţină sus stindardul“ rebusului la nivel de municipiu, cînd acesta acum cîţiva ani devenise, prin organizarea unor etape de concurs naţional de rebus activ, un brand al „urbei muşatine“, este Nelu Dumbravă. Acesta a rămas activ cu lucrări de rebus şi nu numai, în revistele de specialitate şi on-line. După ce, la un an de la dispariţia prematură a „tăticului“ cercului, Mihai Creţu, în 2010, în luna septembrie, Nelu Dumbravă a editat primul volum de amintiri dedicat mentorului şi motorului cercului de rebus romaşcan, intitulat simplu, „Mihai“, anul acesta, acum cîteva zile, ne-a dăruit o nouă mică „bijuterie“, dedicată unor rebusişti din ţară, o carticică, format de buzunar, cu 90 de rondeluri.

„Rondelul această poezie scurtă cu formă fixă, are un refren şi o rimă care trimit la dans. Un dans al neuronilor, un vals pentru «homo ludens». Volumul de faţă adună între coperţile sale 90 de rondeluri. Mare parte dintre ele au fost generate de sentimentul de prietenie rebusist, mai veche sau mai nouă, recuperată sau înfiriată în grupul Rebus constituit pe Facebook cu doi ani în urmă. În ce mă priveşte, rebusistul din mine a devenit memorialist la pierderea unui prieten şi poet la descoperirea unui grup de prieteni, fie el şi virtual. Prezentul volumaş de rondeluri nu are pretenţii literare. Înscrieţi-l mai degrabă, în aria şarjelor prieteneşti, a cuvintelor care cultivă armonia dintre oameni“, a precizat Nelu Dumbravă, în cuvîntul de deschidere a micului volum de rondeluri. 

Acesta nu a uitat să mulţumească Consiliului Local Roman şi Societăţii Culturale Clepsidra pentru sprijinul acordat la apariţia acestui prim volum de rondeluri. Cartea va fi lansată oficial peste două-trei săptămîni, în cadrul unei activităţi a Societăţii Culturale Clepsidra, odată cu ediţia a ll-a a volumului „Mihai“. Pentru a exemplifica şi talentul de „rondeluitor“ a rebusistului Nelu Dumbravă vă prezentăm unul dintre rondelurile, care ne aduc aminte că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul, intitulat „Rondelul anilor duruţi“:

 „E vremea anilor duruţi/În scurta viaţă călătoare/Între micime şi grandoare/Umblăm după doi-trei bănuţi.-Am fost pacă mai ieri născuţi/Şi-am învăţat că se şi moare. E vremea anilor duruţi/În scurta viaţă călătoare.-De mici copii am fost vînduţi/Acestei lumi nepieritoare/Pe lunga timpului cărare/Suntem eroii neştiuţi./E vremea anilor duruţi“.

marți, 6 noiembrie 2012

Rebusiştii romaşcani nu uită că astăzi ar fi fost ziua liderului lor

Mihai Creţu

Mihai Creţu ar fi împlinit astăzi, 6 noiembrie, 59 de ani acesta a venit pe lume pe 6 şi tot într-o zi de 6, dar septembrie, a părăsit cu mult regret această lume în memoria lui, rebusiştii lucrează la un al doilea volum, dedicat fostului lider al rebusiştilor romaşcani

Ziua de 6 noiembrie va rămîne în amintirea rebusiştilor romaşcani, şi nu numai, ca o dată festivă, în care inginerul silvic Mihai Creţu, şeful Cercului de Rebus „Edip“ Roman, mai adăuga în corola timpului cîte o petală şi ca un bun prilej de mare petrecere. Nu exista an, în care pe 6 noiembrie, şi apoi, pe 8 noiembrie, de „Sfinţii Mihail şi Gavriil“, Mihai să nu facă cinste, din toată inima şi fără pretenţii la cadouri. Şi anul acesta totul va fi trist, cînd ar fi trebuit să împlinească 59 de ani, ca de altfel stare ce s-a instalat de la decesul marelui om şi rebusist, Mihai Creţu. Vor rămîne doar amintirile frumoase, despre cel dispărut mult prea repede, vor circula cuvintele de regret pe buzele celor care l-au cunoscut, şi acestea împletite cu regrete şi stropite cu lacrimile durerii. Astăzi, Mihai ar fi împlinit 59 de ani, însă Dumnezeu le-a rînduit ca, tot într-o zi de 6, dar septembrie, acum doi ani, să fie chemat într-o nouă misie, aceea de a avea grijă de „Grădinile Raiului“, pentru că a iubit natura şi rebusul, ca nimeni altul, şi nu cred că acolo sus ar putea face altceva decît să se ocupe de aceste două mari pasiuni. Cunoştea totul despre copaci, flori, şi tot ce ţine de „Mama Natură“, iar acolo unde nu-şi mai amintea ceva, folosea glumele, pe care le interpreta şi le rostea cu mare talent, ca un adevărat actor, ce ar fi putut fi, dacă n-ar fi fost dragostea pentru un mediu sănătos şi curat. Era ca o adevărată enciclopedie. La fel de bine stăpînea şi rebusul, unde a avut rezultate de excepţie, şi ca dezlegător şi compunător de probleme de toate genurile. În amintirea lui Mihăiţă, rebusiştii i-au dedicat un prim volum şi un memorial care-i poartă numele şi care a ajuns la a ll-a ediţie. Anul acesta, 32 de rebusişti din ţară au trimis creaţiile lor pentru Memorialul „Mihai Creţu“, ediţia a ll-a. Aceştia vor fi premiaţi în luna decembrie. În paralel, rebusistul Nelu Dumbravă, cel care a scos la lumină primul volum intitulat „Mihai“, lucrează la cel de al ll- lea, care va apare anul viitor.

marți, 25 septembrie 2012

Consfătuire rebusistă la Hîrja, pe Valea Oituzului

Grupul de rebusisti participanti
la consfatuire
■ trei din membri cercului de rebus „Edip-Mihai Creţu“ Roman au participat la o consfătuire rebusistă, care a avut loc, sîmbătă şi duminică, pe Valea Oituzului, la Piştoaia-Hîrja acţiunea a avut loc la invitaţia şi în casa de vacanţă a profesorului pensionar Serghei Coloşenco, un prolific rebusist, care a împlinit, în week-endul trecut, 55 de ani de la publicarea primei probleme de enigmistică s-au desfăşurat concursuri de dezlegări şi de definire a unor careuri de rebus, încrucişate special pentru acest eveniment Serghei Coloşenco, împreună cu soţia acestuia, au făcut nenumărate surprize oaspeţilor

Serghei Coloşenco
Prolificul rebusist din Bîrlad, profesorul pensionar Serghei Coloşenco a aniversat în acest weekend 55 de ani de la publicarea primei probleme de enigmistică. La această aniversare au fost invitaţi să sărbătorească în Casa Mare a Rebusiştilor, aşa cum şi-a numit casa de vacanţă de pe Valea Oituzului, localitatea Hîrja, membrii Cercurilor rebusiste „Alb şi Negru“ din Bîrlad şi „Edip-Mihai Creţu“ Roman. Romaşcanii, încă în reorganizare de doi ani de cînd preşedintele cercului Mihai Creţu a fost chemat să facă careuri şi enigmistică printre îngeri, nu au putut forma o echipă puternică, de talia celei de la Bîrlad, însă dorinţa de a reînnoda prezenţele la diferite, avînd în centrul atenţiei rebusul, a fost mai mare şi a răspuns chemării lui Serghei Coloşenco cu trei dintre membrii cercului „Edip-Mihai Creţu“: Nelu Dumbravă, Dorel Munteanu şi semnatarul acestor rînduri. Experienţa trăită a fost una deosebită pentru cei trei romaşcani, care ieşiţi din banalul cotidian s-au trezit pe Valea Oituzului la Hîrja-Piştoaia, într-un cadru natural deosebit, în casa de vară a rebusistului bîrlădean care s-a întrecut în a fi un amfitrion deosebit şi a reuşit cu prisosinţă.

In timpul concursului
La succesul acestei frumoase acţiuni a contribuit din plin şi soţia lui Serghei, Măndiţa, tot pensionară, care s-a străduit să-i răsfeţe pe oaspeţi cu tot ce este mai bun. Şi a reuşit din plin. Meniul a fost unul peste puterile celor prezenţi, pornind de la sosire şi primirea călduroasă, cu „grade multe“, cu tradiţionala pîine rumenită în cuptor, cu pîine şi sare. Apoi, sîmbătă şi duminică, bucatele au fost alese, nelipsind mămăliga, mujdeiul de usturoi, borşul de berbecuţ, dres cu smîntînă, alături de un buchet de ardei iuţi, aşezat într-o cană de lut. A mai fost drob de miel, purceluş de lapte la proţap, caş de oaie, caşcaval, pîrjoluţe, gogoşi, plăcinte, toate stropite cu o ţuică de prună, trasă de două ori şi cu vin roşu şi alb, conform preferinţelor oaspeţilor. Surprize au fost pentru toţi rebusiştii, pornind de la urarea: „Ghini aţ venit!“ şi pînă la cărţile de vizită, realizate în stil rebusist, pentru fiecare participant. Consfătuirea din curtea lui Serghei Coloşenco, aflată la a ll-a ediţie, a fost un prilej pentru rebusişti de a-şi măsura forţele la dezlegare rapidă şi la definit cîteva careuri, pregătite special pentru acest prilej.
"Cartile de vizita" ale
rebusistilor barladeni
Cazarea a fost una excelentă, la o pensiune din vecinătate, numită „Margareta“, unde somnul rebusiştilor a fost tulburat doar de discoteca unor bucureşteni, care au ţinut-o pînă la patru dimineaţa, cu un recital perpetuu de muzică „house“. Din partea cercului bîrlădean „Alb şi Negru“ au mai participat, în afara lui Serghei Coloşenco: Ionel Şerban, Costică Ispir, Dorin Prodan, Lucian Stăncescu, Costel Filiuţă, Liviu Borş, Marcel Fichiu (dezlegător şi acordeonist remarcabil), Ciprian Oglan (din Oneşti, dar e plecat de mulţi ani la Toulouse). Au mai fost de faţă şi prieteni şi rude de ale lui Serghei Coloşenco, Ioan Ichim şi Florian Pricop prieteni de familie care l-au ajutat la buna desfăşurăre a întîlnirii, precum şi Mircea Coloşenco, fratele, care a fost cu ani în urmă consilier la Ministerul Culturii. Prezenţa rebusiştilor romaşcani nu ar fi fost posibilă la acest eveniment fără sprijinul necondiţionat al omului de afaceri şi consilierului local Petrică Căpraru.

Cateva imagini reprezentative:














vineri, 7 septembrie 2012