duminică, 9 iunie 2013

„Rondelurile Rebusiştilor“

■ rebusistul romaşcan Nelu Dumbravă şi-a dovedit şi talentul de versificator fin şi ne-a dăruit un mic volum de rondeluri intitulat „Rondelurile Rebusiştilor“ cartea, format de buzunar, şi care conţine 90 de rondeluri, va fi prezentată într-o viitoare acţiune a Societăţii Culturale Clepsidra, odată cu ediţia a ll-a a volumului de amintiri „Mihai“, dedicată fostului preşedinte al Cercului Edip Roman

„Rondelurile Rebusiştilor“ - Nelu Dumbravă

Singurul membru al Clubului „Edip-Mihai Creţu“ din Roman, care mai încearcă să ţină „ţină sus stindardul“ rebusului la nivel de municipiu, cînd acesta acum cîţiva ani devenise, prin organizarea unor etape de concurs naţional de rebus activ, un brand al „urbei muşatine“, este Nelu Dumbravă. Acesta a rămas activ cu lucrări de rebus şi nu numai, în revistele de specialitate şi on-line. După ce, la un an de la dispariţia prematură a „tăticului“ cercului, Mihai Creţu, în 2010, în luna septembrie, Nelu Dumbravă a editat primul volum de amintiri dedicat mentorului şi motorului cercului de rebus romaşcan, intitulat simplu, „Mihai“, anul acesta, acum cîteva zile, ne-a dăruit o nouă mică „bijuterie“, dedicată unor rebusişti din ţară, o carticică, format de buzunar, cu 90 de rondeluri.

„Rondelul această poezie scurtă cu formă fixă, are un refren şi o rimă care trimit la dans. Un dans al neuronilor, un vals pentru «homo ludens». Volumul de faţă adună între coperţile sale 90 de rondeluri. Mare parte dintre ele au fost generate de sentimentul de prietenie rebusist, mai veche sau mai nouă, recuperată sau înfiriată în grupul Rebus constituit pe Facebook cu doi ani în urmă. În ce mă priveşte, rebusistul din mine a devenit memorialist la pierderea unui prieten şi poet la descoperirea unui grup de prieteni, fie el şi virtual. Prezentul volumaş de rondeluri nu are pretenţii literare. Înscrieţi-l mai degrabă, în aria şarjelor prieteneşti, a cuvintelor care cultivă armonia dintre oameni“, a precizat Nelu Dumbravă, în cuvîntul de deschidere a micului volum de rondeluri. 

Acesta nu a uitat să mulţumească Consiliului Local Roman şi Societăţii Culturale Clepsidra pentru sprijinul acordat la apariţia acestui prim volum de rondeluri. Cartea va fi lansată oficial peste două-trei săptămîni, în cadrul unei activităţi a Societăţii Culturale Clepsidra, odată cu ediţia a ll-a a volumului „Mihai“. Pentru a exemplifica şi talentul de „rondeluitor“ a rebusistului Nelu Dumbravă vă prezentăm unul dintre rondelurile, care ne aduc aminte că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul, intitulat „Rondelul anilor duruţi“:

 „E vremea anilor duruţi/În scurta viaţă călătoare/Între micime şi grandoare/Umblăm după doi-trei bănuţi.-Am fost pacă mai ieri născuţi/Şi-am învăţat că se şi moare. E vremea anilor duruţi/În scurta viaţă călătoare.-De mici copii am fost vînduţi/Acestei lumi nepieritoare/Pe lunga timpului cărare/Suntem eroii neştiuţi./E vremea anilor duruţi“.